POLIȚIA LOCALĂ SLOBOZIA

Misiunea noastră, protecţia şi liniştea dumneavoastră !

Galerie de imagini
10 ani de activitate
Imnul Poliției Locale
Ultima noapte a lui Mihai Viteazul - Corul Armatei

Supraveghere circulaţie pietoni – rezultate

Acţiunea iniţiată în săptămâna  anterioară, prin care am deschis o nouă direcţie de lucru la nivelul instituţiei  noastre şi pe care vom pune accent în continuare, cea de supraveghere a circulaţiei  pietonilor din municipiul Slobozia, s-a bucurat  şi de atenţia colegilor noştri din Poliţia Locală Călăraşi. Sosiţi într-un schimb de experienţă, aceştia au participat efectiv la desfăşurarea acţiunii şi, totodată, pentru ca experienţe să fie completă, au participat alături de patrulele noastre, şi la activitatea obişnuită, zilnică, de patrulare pe raza municipiului,  pe latura menţinerii ordinii şi liniştii publice.

Rezultatele acţiunii,  destinate, aşa cum ne-am propus,  informării, prevenirii şi îndrumării pietonilor spre respectarea prevederilor legale cuprinse în OUG nr.  195/2002, s-au concretizat prin  aplicarea unui număr de   24 de  sancţiuni contravenţionale, dintre care 7  avertismente verbale,  14 avertismente scrise şi, la insistenţele unor pietoni de a ocoli legea, şi prin  3  amenzi contravenţionale. ceea ce înseamnă  echivalentul numărului de sancţiuni aplicate pe acest aspect, în două luni  din anul anterior ( an în care s-a aplicat pitonilor, un  număr de 132 de sancţiuni ). Considerăm că impactul acţiunii s-a apropiat de cel scontat şi, în condiţiile în care vom insista pe această direcţie, reluând acţiunea la diferite intervale, vom ajunge în scurt timp, la situaţia în care pietonii, informaţi şi în deplină cunoştinţă de cauză, vor avea ei înşişi în atenţie respectarea legii, având grijă să traverseze strada prin locurile special  marcate sau să respecte semnificaţia culorii semaforului, nu se vor mai pune singuri  în situaţia de a  deveni obiectul atenţiei noastre.

Analiza realizată la sfârşitul zilei de lucru, alături de poliţiştii locali din Călăraşi,  ne-a oferit satisfacţia de a constata că acţiunea noastră a fost fructuoasă prin rezultatele obţinute, prin impactul produs la nivelul pietonilor  dar, nu mai puţin,  prin impresia bună oferită colegilor noştri, asupra modului în care Poliţia Locală Slobozia, îşi desfăşoară activitatea pe toate planurile.

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRussianSpanish
Arhivă