POLIȚIA LOCALĂ SLOBOZIA

Misiunea noastră, protecţia şi liniştea dumneavoastră !

Galerie de imagini

10 ani de activitate

Imnul Poliției Locale

Ultima noapte a lui Mihai Viteazul - Corul Armatei

Comunicat de presă, 25.03.2011

COMUNICAT DE PRESĂ

Prin apariţia Legii nr. 155/2010 a Poliţiei Locale, cel mai important aspect care a suferit modificări în ce priveşte activitatea acestei noi instituţii şi care, totodată, necesită o popularizare intensă, este cel referitor la sfera de competenţe care i se atribuie cu această ocazie. Şi dacă acţiunile pe care deja le derulăm în domenii ca disciplina în construcţii sau protecţia mediului ori evidenţa persoanelor, au un impact mai scăzut asupra cetăţenilor cu care venim în contact, determinând o relaţie mai calmă cu aceştia, controlul modului în care se respectă legislaţia rutieră, pe capitolele bine delimitate prin legea mai sus menţionată, are un impact puternic asupra conducătorilor auto. Şi aceasta, în primul rând pentru că mulţi dintre cetăţenii municipiului Slobozia nu cunosc atribuţiile noastre legale, fiind un element de noutate faptul că sancţiunile la legislaţia rutieră pot fi aplicate şi de către altcineva decât poliţistul Serviciului de Poliţie Rutieră din cadrul structurilor teritoriale ale Poliţiei Române.
Pentru a pregăti publicul larg pe acest subiect, am încercat în ultima perioadă ca, odată cu informaţiile transmise pe site-ul instituţiei sau prin intermediul mass-media locală, să punem accentul pe prezentarea noilor atribuţii ale Poliţiei Locale, în special cele legate de aplicarea legislaţiei rutiere, în speţă, a OUG nr. 195/2002. Dacă în acest moment mai sunt situaţii care relevă faptul că nu toţi conducătorii auto au aflat noutatea, este poate şi pentru că nu am reuşit noi să popularizăm suficient aceste noi elemente, astfel încât, în acest context, venim cu o nouă prezentare, prin care să detaliem întreaga noastră sferă de competenţe în domeniu.

Astfel, conform art. 7 al Legii nr. 155/2010, Poliţia Locală are următoarele atribuţii în domeniul circulaţiei pe drumurile publice :
a) asigură fluenţa circulaţiei pe drumurile publice din raza teritorială de competenţă, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de prezenta lege în domeniul circulaţiei pe drumurile publice;
b) verifică integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră şi sesizează nereguli constatate privind funcţionarea semafoarelor, starea indicatoarelor şi a marcajelor rutiere şi acordă asistenţă în zonele unde se aplică marcaje rutiere;
c) participă la acţiuni comune cu administratorul drumului pentru înlăturarea efectelor fenomenelor naturale, cum sunt: ninsoare abundentă, viscol, vânt puternic, ploaie torenţială, grindină, polei şi alte asemenea fenomene, pe drumurile publice;
d) participă, împreună cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române, la asigurarea măsurilor de circulaţie ocazionate de adunări publice, mitinguri, marşuri, demonstraţii, procesiuni, acţiuni de pichetare, acţiuni comerciale promoţionale, manifestări cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum şi de alte activităţi care se desfăşoară pe drumul public şi implică aglomerări de persoane;
e) sprijină unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române în asigurarea măsurilor de circulaţie în cazul transporturilor speciale şi al celor agabaritice pe raza teritorială de competenţă;
f) acordă sprijin unităţilor/structurilor teritoriale ale Poliţiei Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului;
g) asigură, în cazul accidentelor soldate cu victime, paza locului acestor accidente şi ia primele măsuri ce se impun pentru conservarea urmelor, identificarea martorilor şi a făptuitorilor şi, dacă se impune, transportul victimelor la cea mai apropiată unitate sanitară;
h) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelorstaţionate neregulamentar;
i) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule;
j) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti,conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală;
k) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia în zona pietonală, în zona rezidenţială, în parcuri şi zone de agrement, precum şi pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoanele cu handicap;
l) aplică prevederile legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale;
m) cooperează cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române pentru identificarea deţinătorului/utilizatorului autovehiculului ridicat ca urmare a staţionării neregulamentare sau al autovehiculelor abandonate pe domeniul public.

Prezentăm în întregime acest articol cu sublinierea şi scoaterea în evidenţă a unora dintre paragrafe, în dorinţa de a elimina orice neclaritate şi de a aduce la cunoştinţa conducătorilor auto, strict cadrul legal în care poliţiştii locali au competenţa de a constata contravenţii şi, ca urmare, de a aplica sancţiunile corespunzătoare.

Detaliind, trebuie să subliniem că, în conformitate cu prevederile OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi HG nr.1391/2006 – regulamentul de aplicare a OUG nr.195, poliţiştii locali pot aplica amenzi contravenţionale şi, totodată, puncte de penalizare care se introduc în baza de date a Serviciului Poliţiei Rutiere, pentru orice abatere care reprezintă :

I. Oprire neregulamentară
Situaţie în care se poate aplica o sancţiune principală de 2-3 puncte amendă şi o sancţiune complementară de 2 puncte penalizare.

II. Staţionare neregulamentară
Situaţie în care se poate aplica o sancţiune principală de 4-6 puncte amendă şi o sancţiune complementară de 3 puncte penalizare.
Conducătorii auto mai pot fi sancţionaţi de către poliţiştii locali pentru :
– circulaţia vehiculelor pe sectoarele de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul (2-3 puncte-amendă şi 2 puncte penalizare ),
– circulaţia autovehiculelor cu mase depăşite pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restricţie sau limitare a accesului acestora, dacă vehiculul sau ansamblul de vehicule atinge ori depăşeşte masele pe axe ori masa totală maximă admisă ( 6-8 puncte-amendă ).

Aplicarea de sancţiuni celorlalţi participanţi la trafic de către poliţiştii locali este limitată pentru :
a) Pietoni : a căror abateri pot fi sancţionate cu 2-3 puncte amendă.
b) Biciclişti şi conducători de mopede : care, în condiţiile constatării contravenţiei, pot fi sancţionaţi cu amenzi contravenţionale de
6-8 puncte amendă.
c) Conducători ai vehiculelor cu tracţiune animală care, prin nerespectarea legislaţiei pot fi sancţionaţi cu amenzi contravenţionale de 9-20 puncte amendă.Ceea ce mai dorim să transmitem cu această ocazie pentru toţi participanţii la trafic, dar în special celor care, chiar dacă s-au obişnuit cu prezenţa poliţistului comunitar ( de acum înainte – poliţistul local ) în carosabil, nu au perceput corect atribuţiile acestuia, este faptul că vom căuta să dovedim pregătirea corespunzătoare şi tactul necesar într-o astfel de muncă, abordând consecvent şi echilibrat toate cazurile în care suntem obligaţi să constatăm contravenţia şi să aplicăm sancţiunea, dovedind totodată, imparţialitate şi nediscriminare.

Biroul de circulaţie rutieră din cadrul Poliţiei Locale Slobozia, desfăşoară o activitate în acest domeniu inclusiv în colaborare cu agenţii Biroului de Circulaţie Rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Slobozia şi include un număr de opt poliţişti locali, coordonaţi de un şef de birou.

Informăm pe cei interesaţi, de faptul că de la începutul lunii februarie până la această dată, poliţiştii locali au aplicat deja un număr de peste 250 de sancţiuni în baza OUG nr. 195/2002, din care mai mult de jumătate reprezintă amenzi şi avertismente scrise care prevăd şi puncte de penalizare.

DIRECTOR,
Ing.Laurenţiu Abaza

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRussianSpanish

Arhivă