POLIȚIA LOCALĂ SLOBOZIA

Misiunea noastră, protecţia şi liniştea dumneavoastră !

Galerie de imagini

10 ani de activitate

Imnul Poliției Locale

Ultima noapte a lui Mihai Viteazul - Corul Armatei

Comunicat de presă, 13.07.2009

 COMUNICAT DE PRESĂ

În prima decadă a lunii iulie, activitatea agenţilor comunitari s-a soldat cu aplicarea unui număr de 142 sancţiuni din care 62  amenzi cu o valoare de  15.500  lei. Dintre acestea,  83  de sancţiuni ( adică 59 % din totalul sancţiunilor ) din care 38 de amenzi ( 61 % ) sunt determinate de încălcări ale prevederilor legii nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, ca fenomen mai  frecvent şi specific acestei perioade de vară, în care mulţi locatari ai blocurilor de locuinţe îşi petrec timpul,  până la ore mai târzii, în faţa blocului.

Este posibil ca eventualele reclamaţii ale persoanelor deranjate de zgomotul astfel creat să nu mai fie necesare dacă aceştia ar comunica nemulţumirea lor celor care produc disconfortul şi care de obicei sunt vecinii lor. Noi însă ne-am prezentat la toate solicitările şi, pentru toate cele  22 de  reclamaţii primite la dispeceratul nostru în această decadă, prezentăm  măsurile luate  : 22 de sancţiuni, din care  7 amenzi, cu o valoare medie de 200 lei şi o valoare totală de 1.400 lei, toate pentru tulburarea liniştii publice.

Totodată, fără a fi fost formulată vreo sesizare, în data de 3 iulie, doi agenţi comunitari au intervenit în Piaţa Agroalimentară, pentru  stoparea unui conflict în care o persoană aplica lovituri unui tânăr. Intervenţia agentului nostru a fost hotărâtă, despărţindu-i pe cei doi bărbaţi, ocazie cu care el însuşi a fost agresat, fiind lovit şi trântit la pământ.  La solicitarea adresată prin staţia radio, s-au prezentat în cel mai scurt timp poliţiştii şi jandarmii care i-au ridicat  pe cei care au participat la conflict.

Având în vedere faptul că agenţii comunitari, aflându-se în exerciţiul funcţiunii, au acţionat absolut corect, în conformitate cu atribuţiile de serviciu,  stopând o dispută fizică ce se putea solda cu rănirea celor implicaţi,  considerăm că măsurile ce vor fi dispuse de organele de cercetare penală vor  fi corespunzătoare faptei de  ultraj  petrecute.

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRussianSpanish

Arhivă