În această lună, a debutului de an, la dispeceratul instituţiei noastre a fost înregistrat un număr redus de reclamaţii – 88, comparativ cu cele 114 din aceeaşi perioadă a anului precedent. Dintre reclamaţiile primite, 75 au fost comunicate telefonic sau verbal şi 11 depuse sub formă scrisă, 40 vizând încălcări ale Legii nr. 61/1991 şi 22 încălcări ale HCL nr. 96/2014 privind ocuparea locurile de parcare de reşedinţă. Din totalul de 88 de reclamaţii, 14 nu s-au confirmat. Urmare rezolvării acestora s-au aplicat 6 amenzi şi 43 avertismente.
Activitatea poliţiştilor locali s-a materializat în această lună prin aplicarea unui număr de 421 sancţiuni contravenţionale, din care 140 amenzi, în valoare totală de 33.408 lei şi 281 avertismente. Sancţiunile menţionate au fost aplicate pentru abateri privind:
circulaţia rutieră – 280 ;
tulburarea liniştii publice, consum de băuturi alcoolice – 83 ;
salubritate, gestiunea deşeurilor – 44;
alte abateri – 14 .
Urmare constatărilor din teren, au fost transmise 14 note telefonice : 11 către DADP şi 3 către SC Urban SA, vizând probleme care impuneau intervenţia acestora în vederea efectuării de lucrări de remediere.
Agenţii sectorişti au luat în evidenţă 4 persoane, dintre care una cu probleme de comportament şi 3 cu risc de victimizare (persoane vârstnice, fără aparţinători, cu diverse afecţiuni cronice, greu deplasabili).