Activitatea poliţiştilor locali din această lună a fost caracterizată de activități și acțiuni specifice sezonului de iarnă, cu depuneri de zăpadă. Astfel, au fost susținute intervențiile utilajelor de deszăpezire, au fost mobilizați locuitorii și comercianții pentru curățarea zăpezii de pe trotuar, s-a asigurat fluența traficului rutier în punctele în care circulația se derula cu dificultate.
Ca în fiecare iarnă, au fost trecute în revistă toate persoanele fără adăpost și au fost conduse la centrul social din cartierul Bora.
Constatarea faptelor de natură contravențională s-a finalizat prin aplicarea unui număr de 407 sancţiuni contravenţionale, din care 252 amenzi, în valoare totală de 54188 lei şi 155 avertismente.
Sancţiunile menţionate au fost aplicate pentru abateri privind:
– circulaţia rutieră – 227;
– tulburarea liniştii publice, consum de băuturi alcoolice – 89;
– salubritate, gestiunea deşeurilor – 68;
– îngrădirea, ocuparea domeniului public – 3;
– alte abateri – 20.
În cadrul acţiunilor derulate au fost legitimate 780 de persoane şi au fost luate în evidenţă 4 dintre acestea, două persoane cu risc de victimizare (persoane vârstnice, fără aparținători, cu diverse afeţiuni, greu deplasabili) și alte două fără domiciliu.
În acest interval de timp au fost înregistrate 111 reclamaţii şi sesizări, dintre care 103 telefonice, 5 scrise şi 3 verbale.
Urmare rezolvării acestora s-au aplicat 42 averismente şi 20 amenzi dar și alte măsuri precum:
– invitarea conducătorilor auto la sediul Poliţiei Locale în vederea clarificării situaţiei;
– îndepărtarea din zonă a persoanelor care făceau obiectul reclamaţiei (copii, persoane fără adăpost sau persoane cu probleme de comportament);
– îndrumarea către Poliţia Municipală a persoanelor care au făcut sesizarea, întrucât faptele reclamate nu intrau în aria noastră de competenţă;
– aplanarea conflictelor în curs de desfăşurare;
– îndrumare către instituțiile abilitate;
– conducerea la domiciliu a unei persoane cu probleme de comportament