Ca lună de vară, cu temperaturi ridicate, luna iulie a impus ca atenţia şi ponderea activităţii noastre să fie concentrată spre zonele predispuse tulburării ordinii şi liniştii publice. Aceste zone au fost localizate ca urmare a sesizărilor cetăţenilor precum şi a constatărilor din teren ale poliţiştilor locali. Poliţiştii locali programaţi să execute serviciul în schimburile 2 şi 3 au efectuat acţiuni susţinute de patrulare în aceste zone, la intervale cât mai scurte de timp, cu perioade de supraveghere şi au luat măsuri în consecinţă a faptelor constatate.

Astfel, au fost îndepărtate grupurile de tineri ce nu-şi justificau prezenţa în zonă, la ore de noapte, fiind sancţionate persoanele ce au încălcat prevederile Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. În situaţia unui număr de 25 de minori depistaţi pe parcursul lunii, după ora 22.00, neînsoţiţi de către părinţi sau tutori în zone publice, am luat măsura informării familiei pentru luarea la cunoştinţă.

Totalul sancţiunilor aplicate în această lună este de 626 , din care 378 amenzi în valoare de 74.175 lei şi 248 avertismente (229 avertismente verbale şi 19 avertismente scrise).

Citește/Descarcă raportul integral