COMUNICAT DE PRESĂ

În ultima perioadă, odată cu desfiinţarea biroului de pază din cadrul Poliţiei Comunitare, o serie de obiective ale administraţiei publice locale, nemaifiind păzite de către agenţii de pază, sunt supravegheate de către poliţiştii locali care desfăşoară astfel de acţiuni în cadrul activităţii zilnice de patrulare. În acest fel au reuşit să constate în mai multe rânduri, că persoane neautorizate sustrag tabla zincată din izolaţia termică a conductei de termoficare, pe tronsonul din zona comunei Ciulniţa. Dacă în trei situaţii cei vinovaţi au reuşit să scape cu fuga în pădurea din zonă, nemaiputând fi găsiţi, iar tabla abandonată a fost recuperată şi predată, în două rânduri, două grupuri de persoane având asupra lor astfel de material, pregătiţi şi cu un autovehicul pentru transportul tablei furate, au fost prinse. Aşa s-a întâmplat în data de 31 ianuarie 2011, când doi locuitori ai comunei Ciulniţa transportau pe biciclete cca. 200 kg de tablă precum şi în data de 1 februarie când alte două persoane din municipiul Slobozia, au venit pregătite cu un autovehicul să preia o cantitate similară de tablă pe care poliţiştii locali o depistaseră anterior ascunsă sub nişte material vegetal şi o aveau în urmărire. În ambele situaţii, odată identificate toate persoanele, s-a făcut apel la Poliţia municipiului Slobozia, a cărui echipaj a intervenit pentru preluarea celor implicaţi dar şi a mijlocului de transport, în vederea continuării cercetărilor.

DIRECTOR
Ing. Laurenţiu Abaz