Amenajat pentru a oferi un aer elegant şi aerisit zonei dar şi pentru a elimina riscurile pentru pietoni precum şi disconfortul conducătorilor auto care nu aveau vizibilitate la efectuarea de manevre cu autovehiculul, scuarul de pe B-dul Unirii atrage atenţia prin simplitate şi eleganţă dar, se pare că acest lucru nu este valabil pentru unii dintre pietonii mai grăbiţi, care nu au răbdarea necesară să ajungă la o trecere amenajată. Lipsa gardurilor sănătoase, a împrejmuirilor solide duce firesc, pentru aceştia, la neglijarea întregului efort financiar şi uman necesar noii amenajări şi, implicit, la distrugerea pe bucăţi mici a unei părţi din ceea ce majoritatea dintre noi apreciem : florile şi spaţiile verzi.
Fiind un aspect pe care l-am prevăzut, încă de la conturarea obiectivului, am urmărit ( şi vom urmări şi în continuare ) cu o atenţie mai mare întreaga zonă şi aşa am depistat persoane care nu au rezistat obiceiului : au traversat neregulamentar artera rutieră şi au călcat în picioare munca de zile întregi. Aflaţi la maturitate sau cu buletinul abia eliberat, 6 persoane au fost sancţionate din acest motiv. Alte două, urmează a fi identificate pornindu-se de la numărul de înmatriculare al autoturismului cu care au circulat.
În aceeaşi ordine de idei, trebuiesc semnalate şi tendinţele unor persoane ( e drept, din ce în ce mai puţine de la an la an ) de a distruge teii situaţi de-a lungul arterelor rutiere , jumulindu-i efectiv de ramuri şi frunze, numai pentru a strânge o mână de flori. Sperăm totuşi să nu mai recidiveze, după atenţionarea categorică ce le-a fost adresată când au fost depistaţi.
Prin această prezentare dorim să-i informăm şi să-i atenţionăm în acelaşi timp, pe toţi locuitorii Sloboziei, asupra obligaţiei de a respecta munca celorlalţi şi de a respecta tot ceea ce este frumos, de a respecta de fapt normele de convieţuire socială. Totodată dorim să ne manifestăm şi împotrivirea categorică faţă de toţi cei care, indiferent în ce mod o fac, tulbură confortul şi armonia celor din jur.
Pentru toate acestea, cu speranţa că ceva tot vom reuşi să schimbăm, vom încerca să intervenim şi să aplicăm permanent măsurile legale.